Mai întâi de toate trebuie să precizez că sunt un mare fan al Programului Național de Redresare și Reziliență. De ce? Din cel puțin trei motive:

• PNRR a adus mulți bani în România
• Liniile de finanțare sunt ușor de accesat
• A generat o ”poftă” de atragere a fondurilor externe nerambursabile, greu de anticipat acum câțiva ani.

Luna aceasta se împlinesc 2 ani de la lansarea apelurilor cu cel mai mare impact în rândul localităților: C5 – Valul Renovării și C10 – Fondul Local. Aceste două componente, după părerea mea, au fost cele mai accesate de primării și chiar au adus proiecte utile și frumoase în localitățile din România.

Ținând cont că finalul PNRR-ului este în iunie 2026, putem spune că suntem cumva la jumătatea acestui program și astfel putem încerca să tragem unele concluzii.

Deși are multe efecte pozitive, eu în calitate de Administrator public al unei comune cu peste 5.000 de locuitori, aflată în imediata apropiere a municipiului Galați, deci cu ceva pretenții de Zonă Metropolitană, sunt totuși nemulțumit de unele abordări ale acestui program.

Trebuie de la început să precizez că Institutul Național de Statistică ne indică faptul ca la 1 ianuarie 2024 în mediul rural trăiau 9.645.869 de persoane din totalul de 21.833.227 de locuitori, adică aproximativ 44% din populația totală a țării. Ori PNRR și-a propus ca obiectiv principal reziliența și reducerea decalajului în ceea ce privește dezvoltarea localităților.

În ciuda ambițiilor PNRR-ului de a stimula redresarea economică și de a moderniza infrastructura în urma pandemiei, există o serie de domenii critice care rămân subfinanțate sau neglijate în planurile actuale, în zonele rurale. Printre acestea se numără construirea de creșe și dispensare în comunitățile mici, aspecte esențiale pentru asigurarea accesului la servicii sociale și de sănătate de calitate.

În plus, există și alte domenii despre care s-a vorbit foarte mult, însă ele nu sunt îndeajuns reprezentante în liniile de finanțare ale PNRR, pentru localitățile din mediul rural: digitalizarea instituțiilor publice sau finanțarea proiectelor de mediu și energie verde.

Și tot ca un minus, după părerea mea, trebuie spus că în tot PNRR-ul nu s-a făcut diferența între categoriile de UAT-uri atunci când au fost lansate liniile de finanțare. Adică o comună cu 5.000 de locuitori și un buget pe măsură a trebuit să concureze cu marile municipii, cu sectoarele Bucureștiului și uneori chiar cu Consiliile Județene. Nu știu dacă a fost cea mai bună soluție de reduce decalajele și de a oferi șansa unor localități mai mici de a-și reveni după pandemie.

Pentru că am adus vorba de creșe, trebuie să știți că după părerea mea, linia de finanțare destinată creșelor a fost una destul de ciudată, dacă pot spune așa și chiar nu înțeleg de ce nu s-au alocat mai multe resurse în această zonă. Pe ciclul financiar 2021 – 2027, aici incluzând atât programele de coeziune cât și cele din PNRR, nu a fost pusă la dispoziție decât o linie de finanțare pentru 110 creșe. Care au fost 120 până la urmă. Dar care de fapt au fost doar 60, pentru că s-au preluat automat 60 de proiecte din cadrul Companiei Naționale de Investiții, iar pentru restul de 60 de creșe s-au ”bătut” restul UAT-urilor. Atât. 60 de creșe pentru un ciclu financiar de 7 ani pentru peste 3000 de UAT-uri.

Nu am înțeles de ce pentru zone rurale nu se deschid linii de finanțare pentru reabilitarea/modernizarea zonelor verzi. Oamenii care trăiesc în rural au la fel de multă nevoie de parcuri și zone de relaxare ca cei din zona urbană. Și dacă o primărie de municipiu sau oraș își permite să finanțeze din buget propriu amenajarea unui parc, vreau să știți că nu sunt multe primării care își pot permite această investiție. De aceea, ar fi fost binevenite soluții de finanțare pentru astfel de proiecte.

Digitalizarea instituțiilor publice. Un subiect foarte mult discutat pentru că dă bine la public, dar în privința căruia s-a făcut prea puțin. Mult prea puțin. În afară de oportunitatea oferită de Componenta C10 – Fondul Local, instituțiile publice nu au mai avut altă șansă de accesa fonduri pentru a-și digitaliza serviciile.

Chiar și pe C10 proiectele de digitalizare au fost puse la pachet cu renovarea energetică a clădirilor publice iar primarii aveau de ales între cele două tipuri de investiții. Cum sumele pentru fiecare categorie de UAT erau limitate, majoritatea UAT-urilor au ales să ducă toți banii în zona renovării energetice a grădinițelor sau a școlilor. Pentru că dacă fără o platformă digitală pentru cetățeni o comună poate trăi, fără școli și grădinițe e ceva mai greu. Și astfel multe primării nu au reușit să își digitalizeze cel puțin serviciile de bază.

Și dacă vorbim de digitalizare vreau să vă reamintesc că Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării se chinuie efectiv se găsească ”clienți” pentru linia de finanțare ce permite transformarea bibliotecilor în huburi digitale. Ghidul este aproape imposibil, de respectat, dar cui îi pasă? Și uite așa 17 milioane de euro se vor închide în niște clădiri pe care cine știe câte persoane le vor folosi în următorii ani. Linia asta de finanțare seamănă cu cea a celebrelor puncte de informare turistică înființate în anii trecuți în mai toate cătunele și folosite azi pe post de magazii de primării.

Interesant este că din ce am observat nici programele de coeziune nu vor veni cu nimic în ceea ce privește digitalizarea. Personal stau și mă întreb cum putem să oferim servicii de calitate cetățenilor, dacă nu reformăm și nu digitalizăm instituțiile publice.

Concluzionând, PNRR a fost și este un instrument de finanțare util, dar care trebuia pregătit poate mai bine, ținând cont de nevoile reale ale cetățenilor și care (aici sunt subiectiv) poate trebuia să permită celor din rural să aibă acces la mai multe și diversificate linii de finanțare!

Să auzim doar de bine!