Domnii Dacian Palladi si Marius Moș din Primăria Oradea sunt oameni de la care ai ce învață și numai dacă stai în preajma lor.
Eu am avut privilegiul, bucuria și onoarea să petrec câteva ore alături de domnul Palladi, care printre altele, mi-a făcut surpriza de a-mi prezenta Directia Management Proiecte cu Finanîarea Internațională a municipiului Oradea, condusă de domnul Moș, care ni s-a alăturat la final și alături de care am avut o conversație mai mult decât interesantă.
Am înțeles cât de mult au muncit, de unde au plecat și cum au ajuns unde sunt și cumva m-am regăsit în poveștile lor. Dar am și reținut câteva aspecte de care voi ține cont pe viitor în munca mea.
Mi-a plăcut mult vibe-ul celor doi oameni, modul în care ei văd lucrurile în administrația publică și am descoperit că avem și câteva puncte comune, doua dintre ele fiind: ne confruntăm cu același gen de probleme (dar la alt nivel) și nu ne plac apelurile în care câștigătorii sunt stabiliți pe principiul „primul, venit, primul servit”.
Le mulțumesc celor doi pentru timpul prețios pe care mi l-au acordat, pentru modul cald în care m-au primit dar si pentru invitația în alb pe care mi-au făcut-o de a reveni în vizită la dumnealor, de care sigur voi profita.
PS. De la Dacian Palladi citire: “să îi mulțumești administrației publice că îți asfaltează strada, e ca și cum ai mulțumi bancomatului că îți dă bani. Nu trebuie să aștepți mulțumiri de la oameni, pentru că tu îți faci treaba!“





